Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi autorizarea funcţionării grupului de interes economic şi a grupului european de interes economic
Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Operaţiuni prealabile
-
Cererea de verificare disponibilitate şi/sau rezervare denumire firmă (original) - formular, completată cu 3 denumiri, în ordinea preferinţelor - detalii;
- Firma grupului de interes economic se compune dintr-o denumire proprie, precedată sau urmată de sintagma "grup de interes economic" sau de iniţialele "G.I.E.".
- Firma grupului european de interes economic se compune dintr-o denumire proprie, precedată sau urmată de sintagma "grup european de interes economic" sau de iniţialele "G.E.I.E.".
Înregistrare
- Cererea de înregistrare (original) - formular - detalii;
- Anexa privind înregistrarea fiscală - formular, instrucțiuni de completare a formularului "Cerere de înregistrare fiscală" şi, după caz, Anexa privind investiţia străină - formular;
- Declaraţia-tip pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condițiilor de funcționare/desfășurare a activității pentru sediul social și/sau sedii secundare sau, după caz, la terți - formular - detalii;
- Dovada verificării disponibilităţii şi rezervării denumirii firmei - detalii;
- Actul constitutiv încheiat în formă autentică (original) - detalii;
- Dovada privind sediul principal/secundar declarat; în cazul GEIE, sediul declarat/adresa oficială (copie) - detalii;
- Dacă este cazul, dovada privind efectuarea vărsămintelor, în condiţiile actului constitutiv, dacă este cazul (in copie certificată de parte) - detalii;
- Dacă este cazul, actele privind proprietatea pentru aporturile în natură subscrise şi vărsate la constituire; în cazul în care printre acestea figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate - detalii;
- Dacă este cazul, actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul grupului de interes economic şi aprobate de membrii acestuia (copii certificate de parte);
- Declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, administratorilor şi cenzorilor că îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (Titlul V) - detalii;
- Certificatul emis de persoanele care îndeplinesc atribuția de cenzor care atestă depunerea garanţiei de către administratori (original sau copie certificată) - detalii;
- Dovada din care să rezulte că cel puţin unul dintre membrii GEIE provine din alt stat membru al UE;
- După caz, declaraţia autentică pe propria răspundere a persoanei fizice cetăţean străin în nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice străine care nu este înregistrată fiscal în România, în original şi, după caz, traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public - detalii;
- Actele de identitate ale fondatorilor, administratorilor, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, membrilor directoratului, cenzorilor, auditorilor persoane fizice (copie certificată de parte);
- Specimenele de semnătură ale reprezentanţilor grupului de interes economic/grupului european de interes economic (original) - detalii; Formular - tip (dat în fața reprezentantului ORCT);
- Informaţiile din cazierul fiscal al persoanelor fizice care au obligația prezentării certificatului de cazier fiscal (obținute de către ORCT, din oficiu, de la ANAF), (original) - detalii;
- Dacă este cazul:
- actele de înregistrare ale fondatorilor, administratorilor, cenzorilor persoane juridice - detalii;
- mandatul pentru persoana abilitată să semneze actul constitutiv în numele şi pe seama fondatorului persoană juridică (copie certificată);
- actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul grupului şi aprobate de membri, în copii certificate de parte - detalii;
- avizul asociaţiei de proprietari/locatari privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă, prevăzut de Legea nr. 196/2018 (completat pe formular - tip - original) - detalii;
- dovada autorizațiilor sau avizelor eliberate de autoritățile competente ca o condiție prealabilă înregistrării în registrul comerțului, când emiterea unor astfel de autorizații sau avize este prevăzută de lege, respectiv dovezile privind îndeplinirea condițiilor prevăzute prin legi speciale, corespunzător domeniului de activitate (în original sau copie certificată) - detalii;
- dovada privind împuternicirea persoanei desemnate să îndeplinească formalitățile legale - detalii;
- Declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice - detalii; formular - tip; model orientativ declarație beneficiar real (înscris sub semnătură privată); GHID de completare "Declarație privind beneficiarii reali";
- Dovezile privind plata tarifului legal - detalii:
- Dovada achitării sumelor reprezentând cheltuielile pentru efectuarea publicității în JOUE, în original - detalii;
Notă
- Informaţiile din cazierul fiscal al persoanelor fizice care au obligaţia prezentării certificatului de cazier fiscal sunt obţinute de către ORCT, din oficiu, de la ANAF.
- Cererea de înregistrare în registrul comerțului se soluționează de către registrator, pe bază de înscrisuri, în termen de o zi lucrătoare de la înregistrarea cererii, care poate/pot dispune administrarea şi a altor acte doveditoare decât cele enumerate. (Procedura în fața registratorului).
- Încheierea registratorului privind soluționarea cererii de înregistrare în registrul comerțului se publică în Buletinul Electronic al Registrului Comerțului (BERC) și poate fi vizualizată, gratuit, prin accesarea portalului de servicii online al ONRC.
- Extrasul încheierii registratorului privind înmatricularea unei persoane juridice se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
- Împotriva încheierii registratorului solicitantul poate face plângere - detalii;
- Prin intermediul compartimentelor de asistenţă din cadrul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se acordă, la cerere, servicii de asistență - detalii;
- Pagina de manuscris a actelor înaintate spre publicare Monitorul Oficial al României reprezintă 2.000 de semne, inclusiv spațiile. Actele înaintate spre publicare în Monitorul Oficial al României, vor avea un conținut lizibil, tehnoredactat la un rând și jumătate, cu corp 12 Times New Roman, fără ștersături sau adăugări nedactilografiate, care fac de neînțeles textul acestora - detalii;
- Formularele de cereri și declarațiile-tip pot fi accesate pe pagina de internet a instituției, la adresa www.onrc.ro, secțiunea „Informații de interes public”, rubrica „Formulare tip”, pe pagina de servicii online, la adresa https://portal.onrc.ro rubrica "Formulare offline RC/RBR" și se distribuie gratuit la sediul fiecărui ORCT.
- Cererea de înregistrare (semnată olograf sau cu semnătură electronică calificată), însoţită de documentele necesare înregistrării, se depune la ghişeu sau prin transmitere prin servicii de poştă/curierat sau prin mijloace electronice la oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială este situat sediul social al acestora de către persoanele menţionate la art. 79-81 din Legea nr. 265/2022, personal sau prin împuternicit.
- La transmiterea prin mijloace electronice, documentele necesare înregistrării se depun, potrivit legii, în format electronic, semnate cu semnătură electronică calificată, sau, după caz, în copie certificată de parte prin semnătură electronică calificată.(art. 84 din Legea nr. 265/2022).
- Cererea de înregistrare, precum şi documentele în susţinerea acesteia se depun la oricare dintre oficiile registrului comerţului.(art.85 din Legea nr. 265/2022).
- Solicitanţii înregistrării şi, după caz, reprezentanţii legali/împuterniciţii acestora răspund, potrivit legii, pentru legalitatea, autenticitatea, exactitatea datelor cuprinse în cererile de înregistrare şi în documentele depuse de aceştia în susţinere. (Art. 86 din Legea nr. 265/2022).
- Cererea de înregistrare în registrul comerţului se depune, dacă legea nu prevede altfel, în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv sau a actului modificator, în cazul persoanelor juridice.
- Cererea de înregistrare trebuie să fie însoţită de toate datele şi înscrisurile doveditoare ale îndeplinirii condiţiilor pentru înregistrare şi, după caz, de dovada achitării tarifului corespunzător cererii, precizat prin nota de calcul întocmită de ORCT.
- Lipsa unui element obligatoriu al cererii de înregistrare sau a unuia dintre înscrisurile obligatorii în susţinerea acestora atrage respingerea cererii de înregistrare. (Art. 77 din Legea nr. 265/2022).
- Cererea transmisă în formă electronică, prin portalul de servicii online sau prin poşta electronică, se semnează cu semnătură electronică calificată - detalii.
- În situația transmiterii documentelor prin poștă, se va atașa actul de identitate a solicitantului, în fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul.
- Înscrisurile a căror înregistrare, menţionare sau publicare se solicită la ORCT vor fi tehnoredactate de către solicitant în limba română, vor fi lizibile, fără ştersături sau adăugări, sub sancţiunea respingerii acestora - detalii.
- Eliberare acte - detalii.
Prezentul fluturaş constituie un ghid general pentru informarea profesioniştilor în legătură cu obligaţiile ce le revin pentru îndeplinirea formalităţilor legale, în vederea efectuării înregistrărilor în registrul comerţului.