Statistică privind soluționarea cererilor de înmatriculare, mențiuni, dizolvări, lichidări și radieri
29 octombrie 2024
În spiritul transparenței și pentru o informare corectă a profesioniștilor, Oficiul Național al Registrului Comerțului furnizează informații actualizate, săptămânal, privind stadiul soluționării cererilor de înmatriculare, mențiuni, dizolvări, lichidări și radieri. În această perioadă la nivelul Registrului Comerțului se depun eforturi pentru rezolvarea cererilor restante (înregistrate până la data de 30.09.2024) în acest sens fiind procesate, în paralel, atât cereri restante cât și cereri nou înregistrate… află mai multe
Anunț privind scoaterea la concurs a unor posturi vacante
17 octombrie 2024
Oficiul Național al Registrului Comerțului scoate la concurs un număr de 182 de posturi de execuție la nivelul sediului central și al oficiilor registrelor comerțului de pe lângă tribunale. Pentru informații privind calendarul organizării concursului, condițiile de participare, documentele necesare înscrierii și bibliografie click aici.
Informații privind aplicabilitatea prevederilor legale privind factura electronică RO-e Factura la nivelul ONRC
02 octombrie 2024
Referitor la prevederile OUG nr. 120/2021 privind administrarea sistemului național RO-e Factura și cele ale Codului Fiscal (Legea nr. 227/2015), vă aducem la cunoștință următoarele aspecte:
Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), prin activitatea sa de bază desfășurată ca autoritate publică, emite facturi fără TVA pentru serviciile specifice registrului comerțului, având CUI 14942091. Conform interpretării prevederilor art. 266 și art. 269 alin. (5) din Codul Fiscal, pentru aceste activități, ONRC nu este persoană impozabilă și, prin urmare, nu are obligația de a transmite aceste facturi prin sistemul RO-e Factura. Facturile emise pentru activitățile specifice de registru nu intră sub incidența OUG nr. 120/2021.
În ceea ce privește activitățile economice desfășurate de ONRC în afara domeniului specific de registru, care sunt în sfera concurențială și supuse TVA, ONRC este considerată persoană impozabilă în scopuri de TVA. Pentru aceste activități economice, având CUI RO24216886, ONRC are obligația de a transmite facturile prin sistemul RO-e Factura, conform OUG nr. 120/2021. Începând cu data de 1 iulie 2024, ONRC s-a înrolat în acest sistem și transmite facturile cu TVA pentru aceste activități.
Informații privind noul format al numărului de ordine din registrul comerțului
01 octombrie 2024
Prin noul sistem informatic al ONRC s-au implementat o serie de transformări, una dintre acestea fiind implementarea sistemului de alocare a numărului de înregistrare unic, în sensul că numărul de ordine din registrul comerțuluise alocă la nivel național o singură dată la înmatriculare și este valabil pe toată durata de viață a profesionistului indiferent unde acesta își va muta sediul social pe teritoriul României. Noul format al numărului de ordine din registrul comerțului este următorul:
YAAAAXXXXXXJJC
Y = J/F/C (tipul registrului, indicativul “J” pentru persoanele juridice/ indicativul “F” pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale/ indicativul “C” pentru societățile cooperative)
AAAA = este anul de înmatriculare al profesionistului
XXXXXX = numărul de ordine din registrul comerțului (se completează cu 0 pana la completarea celor 6 cifre) pentru fiecare tip de registru (J, F sau C)
JJ = cod județ (00 pentru profesioniști înmatriculați după data de 26.07.2024 sau codul județului de la ultimul sediu, pentru profesioniștii înmatriculați anterior datei de 26.07.2024)
C = cifra de control, suma cifrelor ( ascii aferent J=74/F=70/C=67 +A+A+A+A+X+X+X+X+X+X+J+J) pentru care se aplica modulo 10 (modulo este o operație binară care produce restul împărțirii a două numere întregi a și b, adică a mod b = r , unde r este număr întreg).
Prin urmare, numărul unic de înregistrare în registrul comerțului, pentru profesioniștii înmatriculați anterior datei de 26.07.2024 (data punerii în funcțiune a noului sistem informatic) se va transforma (conform noului format) pentru toți profesioniștii care vor solicita înregistrarea unor mențiuni (ce modifică denumirea, sediul social/profesional, obiectul principal de activitate sau forma juridică) ce se vor reflecta în datele din documentele emise de Registrul Comerțului.
INFORMARE – Întâlnire de lucru pe tema privind noul portal de servicii online al ONRC, cu participarea mediului de afaceri și a administrației publice
04 septembrie 2024
Oficiul Național al Registrului Comerțului a organizat în data de 03 septembrie 2024 o întâlnire de lucru pe tema privind noul portal de servicii online al ONRC, https://myportal.onrc.ro, cu participarea mediului de afaceri reprezentat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Confederația Concordia, Camera de Comerț și Industrie a României, Uniunea Profesiilor Liberale din România și participarea administrației publice reprezentate de Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Justiției și Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate și analizate aspecte privind noul portal de servicii online al ONRC, https://myportal.onrc.ro, dar și cu privire la desfășurarea activității de înregistrare în registrul comerțului, fiind formulate propuneri în acest sens.
Discuțiile s-au axat în principal pe accesarea serviciilor online de către beneficiari și crearea/actualizarea conturilor de utilizator în noul portal de servicii online, obținerea de informații din registrul comerțului și registrul beneficiarilor reali, completarea și transmiterea cererilor de înregistrare în registrul comerțului, componența noului format al numărului de înregistrare în registrul comerțului, termenele de înregistrare și soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului.
Oficiul Național al Registrului Comerțului apreciază ca fiind deosebit de constructivă participarea activă a reprezentanților mediului de afaceri și ai administrației publice, fiind deschis colaborării permanente.
Aspectele prezentate privind noul portal de servicii online al ONRC, https://myportal.onrc.ro, dar și cu privire la desfășurarea activității de înregistrare în registrul comerțului și propunerile formulate în acest sens vor fi atent analizate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului în vederea stabilirii și implementării celor mai bune soluții în acest sens.
Noul portal de servicii on-line este o componentă (interfață) a sistemului informatic integrat al ONRC dezvoltat prin proiectul ”Sistem Electronic Integrat al ONRC consolidat și interoperabil destinat asigurării serviciilor de e-Guvernare centrate pe evenimente de viață (ONRC V2.0)”.
Sistemul informatic integrat al ONRC asigură Registrul Comerțului, Buletinul Procedurilor de Insolvență, Registrul Beneficiarilor Reali, Registrul Litigiilor, Registratura, Portalul de servicii on-line la nivel național, în cadrul proiectului fiind dezvoltate aceste componente alături de alte componente de ordine tehnic de natură să asigure funcționarea sistemului și transpunerea pe noi tehnologii.
În noul sistem informatic s-au înregistrat 318.611 de solicitări pentru Registrul Comerțului, din care prin portalul de servicii on-line 209.914 de solicitări, din care s-au soluționat automat fără intervenția operatorului uman, 156.186 de furnizări de informații din registrul comerțului, 17.737 de furnizări de informații din registrul beneficiarilor reali, 11.521 de rezervări denumire firmă.
Portalul de servicii online și toate componentele sistemului informatic sunt monitorizate, verificate, analizate, tratate și optimizate permanent, periodic fiind instalate versiuni noi.
La nivel organizațional, Oficiul Național al Registrului Comerțului depune toate eforturile necesare și alocă resursele aferente pentru derularea activității astfel încât să răspundem solicitărilor înregistrate.
Mulțumim reprezentanților mediului de afaceri și ai administrației publice pentru participare și aportul adus și asigurăm pe această cale de colaborarea permanentă și deschiderea pentru dialog.
INFORMARE – 160.068 din 181.437 solicitări primite online pentru Registrul Comerțului au fost soluționate automat de noul portal ONRC
30 august 2024
În spiritul transparenței, Oficiul Național al Registrului Comerțului va comunica în mod constant informații referitoare la activitatea privind cererile de înregistrare în Registrul Comerțului.
De la momentul lansării – 26.07.2024 – și până în prezent, în noul sistem informatic au fost înregistrate în total 279.287 de solicitări pentru Registrul Comerțului, din care prin noul portal online s-au depus 181.437 solicitări. Dintre solicitările primite online, 160.068 solicitări au fost soluționate automat, fără intervenția operatorului uman (rezervări denumire firmă, furnizări de informații din Registrul Comerțului, furnizări din Registrul Beneficiarilor Reali).
Diferența de solicitări – și online și fizic – necesită intervenția angajaților ONRC pentru procesare, soluționare, înscriere în registrul comerțului – moment de la care se face opozabilitatea față de terți și informațiile devin publice și disponibile prin portalul de servicii online, editare și eliberare documente de înregistrare.
Un număr de 32.573 de cereri de înmatriculare, înregistrare mențiuni, radiere firmă au fost soluționate de către registratorii de registrul comerțului, un număr de 12.514 de cereri se află în soluționare de către registratorii de registrul comerțului (din care un număr de 3.677 de cereri sunt amânate pentru asigurare conformitate documente de către solicitanți; numărul de cereri în soluționare reflectă și cererile de înregistrare depuse în data de 30 august 2024, respectiv 2177 de cereri, cu mențiunea că o parte din cererile înregistrare în data de 30 august 2024 sunt deja în etapa de procesare), un număr de 17.834 de cereri sunt în procesare urmând a fi soluționate de către registratorii de registrul comerțului (din care un număr de 709 de cereri sunt reîntoarse în procesare, fiind amânate la soluționare; numărul de cereri în procesare reflectă și cererile de înregistrare depuse în data de 30 august 2024, respectiv 2.177 de cerere), iar un număr de 1.221 de cereri sunt înregistrate urmând a intra pe fluxul operațional.
Menționăm faptul că Registrul Comerțului este unul dintre registrele gestionate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, alături de Buletinul Procedurilor de Insolvență, Registrul Litigiilor și Registrul Beneficiarilor Reali, componente ale sistemului informatic integrat al ONRC, funcționale în prezent.
Portalul de servicii on-line și toate componentele sistemului informatic sunt monitorizate, verificate, analizate, tratate și optimizate permanent, iar echipele tehnice și de business lucrează permanent pentru optimizarea sistemului informatic și asigurarea unei funcționări optime, raportat și la solicitările primite de la utilizatori, dar și pentru a răspunde la dimensiunea și complexitatea activității, în fiecare zi fiind puse versiuni noi ale acestuia, pentru care asigurăm toate resursele disponibile.
OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI
82.675 din 93.997 solicitări primite online pentru Registrul Comerțului au fost soluționate automat de noul portal ONRC
19 august 2024
În spiritul transparenței, Oficiul Național al Registrului Comerțului va comunica în mod constant informații referitoare la activitatea privind cererile de înregistrare în Registrul Comerțului. De la momentul lansării – 26.07.2024 – și până în prezent, în noul sistem informatic au fost înregistrate în total 154.746 de solicitări pentru Registrul Comerțului, din care prin noul portal online s-au depus 93.997 solicitări. Dintre solicitările primite online, 82.675 solicitări au fost soluționate automat, fără intervenția operatorului uman (rezervări denumire firmă, furnizări de informații din Registrul Comerțului, furnizări din Registrul Beneficiarilor Reali).
Diferența de solicitări – și online și fizic – necesită intervenția angajaților ONRC pentru procesare, soluționare, înscriere în registrul comerțului – moment de la care se face opozabilitatea față de terți și informațiile devin publice și disponibile prin portalul de servicii online, editare și eliberare documente de înregistrare.
Un număr de 14.489 de cereri de înmatriculare, înregistrare mențiuni, radiere firmă au fost soluționate de către registratorii de registrul comerțului (38%), un număr de 9.683 de cereri se află în soluționare de către registratorii de registrul comerțului (25%) (din care un număr de 4.742 de cereri sunt amânate pentru asigurare conformitate documente de către solicitanți (50%)), un număr de 12.724 de cereri sunt în procesare urmând a fi soluționate de către registratorii de registrul comerțului (33%), iar un număr de 1.494 de cereri sunt înregistrate urmând a intra pe fluxul operațional (4%).
Pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor beneficiarilor, vă informăm că în perioada 15 – 16 august 2024, la nivelul ONRC – ORCT s-au desfășurat activități de procesare cereri de înregistrare în vederea soluționării acestora de către registratorii de registrul comerțului pentru a recupera din cererile de înregistrare depuse, precum și suport pentru sistemul informatic de către salariați care și-au manifestat disponibilitatea în conformitate cu prevederile Codului Muncii, pentru care le transmitem mulțumiri, după cum urmează :
15 august – 52 de salariați;
16 august – 50 de salariați.
În perioada 15 – 18 august 2024 s-au desfășurat activități de optimizare a sistemului informatic.
Menționăm faptul că Registrul Comerțului este unul dintre registrele gestionate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, alături de Buletinul Procedurilor de Insolvență, Registrul Litigiilor și Registrul Beneficiarilor Reali, componente ale sistemului informatic integrat al ONRC, funcționale în prezent..
Portalul de servicii on-line și toate componentele sistemului informatic sunt monitorizate, verificate, analizate, tratate și optimizate permanent, iar echipele tehnice și de business lucrează permanent pentru optimizarea sistemului informatic și asigurarea unei funcționări optime, raportat și la solicitările primite de la utilizatori, dar și pentru a răspunde la volumul foarte mare de activitate din aceasta perioadă, în fiecare zi fiind puse versiuni noi ale acestuia, pentru care asigurăm toate resursele disponibile.
OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI
Notă : Situația cererilor de înregistrare este în continuă schimbare, prezenta statistică fiind realizată până în ora 11.00, 19.08.2024.
68.916 din 87.595 solicitări primite online au fost soluționate automat de noul portal ONRC registrul comerțului
13 august 2024
De la momentul lansării – 26.07.2024 – și până în prezent, în noul sistem informatic au fost înregistrate în total 145.888 de solicitări pentru Registrul Comerțului, din care prin noul portal online s-au depus 87.595 solicitări. Dintre solicitările primite online, 68.916 solicitări au fost soluționate automat, fără intervenția operatorului uman (rezervări denumire firmă, furnizări de informații din Registrul Comerțului).
Numărul de solicitări primite în această perioadă, la nivel național, este aproximativ dublu față de aceeași perioadă a anului trecut, noul sistem informatic a rămas online și a rezistat accesărilor multiple, fiind realizate în permanență actualizări de sistem și corelare cu bazele de date istorice, cu istoricul fiecărui cont de utilizator, asigurarea în permanență a help-desk-ului în relație cu utilizatorul de cont, fiind înregistrat la nivelul portalului un număr de aproximativ 700.000 de utilizatori.
Diferența de solicitări – și online și fizic – necesită intervenția angajaților ONRC pentru procesare, soluționare, înscriere în registrul comerțului – moment de la care se face opozabilitatea față de terți și informațiile devin publice și disponibile prin portalul de servicii online, editare și eliberare documente de înregistrare.
Solicitările pentru care este nevoie de intervenția operatorului uman (în număr de 76.972) se operează cu cei aproximativ 1200 de angajați ai ONRC la nivel național care, în paralel cu derularea fluxurilor operaționale, asigură și servicii de help-desk în relația cu beneficiarii.
Până la finalul lunii septembrie, pentru a opera toate solicitările ce necesită intervenția operatorului uman, termenele vor fi prelungite. Cererile vor fi soluționate etapizat, în funcție de data înregistrării, completitudinea, corectitudinea, coerența cererilor de înregistrare și a documentelor depuse în susținere, existența conformă a tuturor documentelor prevăzute de lege.
Angajații ONRC sunt în contact permanent cu beneficiarii, prin intermediul adreselor de e-mail: suport.rc@onrc.ro, suport.bpi@onrc.ro, recom@onrc.ro, infocert@onrc.ro, inforbr@onrc.ro, în vederea sprijinirii acestora pentru utilizarea noului sistem. Amploarea și complexitatea noului sistem informatic necesită o perioadă de tranziție pentru acomodarea tuturor utilizatorilor cu elementele de noutate. Conform estimărilor specialiștilor, din 30 septembrie, activitatea în relația cu beneficiarii va respecta termenele de înființare și înregistrare în Registrul Comerțului.
Portalul de servicii on-line și toate componentele sistemului informatic sunt monitorizate, verificate, analizate, tratate și optimizate permanent, iar echipele tehnice și de business lucrează permanent pentru optimizarea sistemului informatic și asigurarea unei funcționări optime, raportat și la solicitările primite de la utilizatori, dar și pentru a răspunde la volumul foarte mare de activitate din aceasta perioadă, în fiecare zi fiind puse versiuni noi ale acestuia, pentru care asigurăm toate resursele disponibile. Bazele de date constituite începând cu anul 1990, de ordinul a milioane de înregistrări, au fost transferate în noile structuri de baze de date, iar pe componenta Registrul Comerțului s-a realizat și centralizarea la nivel național fiind unificate 43 de baze de date din cele 42 de oficii ale registrului comerțului și ONRC – aparat central, o activitate care a presupus un volum de muncă foarte mare ca nivel de solicitare și durată datorită complexității, diversității, dimensiunii acestora.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat solicitanților, mediului de afaceri, profesioniștilor, dar implementarea noului portal era necesară pentru a asigura continuitatea serviciilor, având în vedere faptul că sistemul anterior nu mai putea fi utilizat, existând pericolul de pierdere a tuturor datelor de la nivelul instituției.
Situaţii statistice iunie 2024 Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a publicat situaţiile statistice, întocmite după criterii de interes public, în baza datelor din registrul comerţului central computerizat la data de 30 iunie 2024 … află mai multe
Întreprinzători debutanți Se acordă persoanelor care nu au mai fost asociați sau acționari într-o întreprindere constituită în Spatiul Economic European și debutează în afaceri ... află mai multe
Studenți Facilități acordate studenților care doresc să înființeze o afacere proprie potrivit HG nr. 166/2003. Potrivit prevederilor HG nr. 166/2003, studenții ... află mai multe
Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş Baia Mare, Bdul. Unirii, nr. 18, etaj 2 Tel.: +40262212999 +40262224515 E-mail: orcmm@mm.onrc.ro
Pentru transmiterea prin mijloace electronice a cererilor de înregistrare și pentru completarea de înscrisuri:
Pentru efectuarea programărilor pentru activitatea de asistenţă şi audienţă publică: programari@mm.onrc.ro
Director: Octavia Nicoleta DAN
Birouri teritoriale VISEU Str. 22 Decembrie nr. 19, Viseu de Sus Tel.: +40262352690 E-mail: viseu@mm.onrc.ro
SIGHET Str. Corneliu Coposu nr. 2, Sighetu Marmaţiei Tel.: +40372608403 E-mail: sighet@mm.onrc.ro
Program de lucru Luni - Joi 8:00 - 16:30
Vineri 8:00 - 14:00
Program de lucru cu publicul la ghişeu
Luni – Vineri: 09:00 – 13:00
Cererile și înscrisurile prevăzute de lege adresate oficiului registrului comerțului pot fi depuse online, cu semnătură electronică, prin intermediul portalului de servicii online al ONRC, https://myportal.onrc.ro.
Informare privind corespondenţa cu ONRC/ORCT prin e-mail
Vă informăm că unele dintre mesajele transmise către ONRC/ORCT, prin e-mail, se întorc la expeditor cu mesaj de eroare din cauza unor dificultăţi tehnice independente de instituţia noastră. Expeditorul este atenţionat de către furnizorul de servicii de poştă electronică cu privire la imposibilitatea transmiterii e-mail-ului, precum şi motivul pentru care această acţiune a eşuat.
privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată, cu modificări, prin Legea nr 179/2017 - adresa de e-mail pentru primire în format electronic a copiei după cartea de identitate: carteidentitate@onrc.ro - adrese de e-mail pentru comunicare documente de la alte instituții conform art. 21 alin.2 din OUG nr. 41/2016:
Informații privind prelungirea procedurii de selecție a ONG-urilor în vederea constituirii consorțiului de organizații neguvernamentale cu rol consultativ pentru activitățile Comitetului pentru e-guvernare și reducerea birocrației. - Anunțul privind prelungirea perioadei de selecție - Procedura de selecție
Informații privind întreprinderile conform Regulamentul (UE) 2018/1724 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 octombrie 2018 privind înființarea unui portal digital unic pentru a oferi acces la informații, la proceduri și la servicii de asistență și de soluționare a problemelor - Single Digital Gateway
CAEN (Clasificarea activităților din economia națională) - reprezintă acronimul utilizat pentru a desemna clasificarea statistică națională a activităților economice din România.
Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00. *** Vă informăm că, în perioada 25.10. - 01.11.2024, în cadrul Biroului Teritorial Mediaș, organizat în județul Sibiu, nu se vor desfășura activități de lucru cu publicul. Pentru depunerea documentelor și a cererilor de înregistrare în registrul comerțului vă puteți adresa ORCT Sibiu.
E-mail: orcsb@sb.onrc.ro, transmiterecereri@sb.onrc.ro
Telefon: 0269212706, 0269215664