Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

04 Decembrie 2024

portal

portal

 

După terminarea lichidării societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, lichidatorii trebuie să întocmească situaţia financiară şi să propună repartizarea activului între asociaţi. Situaţia financiară semnată de către lichidatori se înaintează spre a fi înregistrată şi publicată pe pagina de internet a oficiului registrului comerţului. Asociatul nemulţumit poate face opoziţie, în condiţiile art. 62 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la notificarea situaţiei financiare de lichidare şi a proiectului de repartizare.

            După terminarea lichidării în societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, lichidatorii întocmesc situaţia financiară finală, arătând partea ce se cuvine fiecărei acţiuni din repartizarea activului societăţii, însoţită de raportul cenzorilor sau, după caz, raportul auditorilor financiari. Situaţia financiară, semnată de lichidatori, se va depune, pentru a fi menţionată, la oficiul registrului comerţului şi se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Orice acţionar poate face opoziţie, în condiţiile art. 62 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

  1. După caz, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari.
  2. Dacă este cazul, darea de seamă asupra gestiunii administratorilor, respectiv a directoratului dacă unul sau mulţi administratori din SA şi SCA au fost numiţi lichidatori (original) – detalii;

 

TEXT DETALII:

 

În cazul în care unul sau mai mulţi administratori, respectiv membri ai directoratului, sunt numiţi lichidatori, darea de seamă asupra gestiunii administratorilor, respectiv a directoratului, se va depune la oficiul registrului comerţului şi se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, împreună cu bilanţul final de lichidare.

În atenția candidaților admiși la proba scrisă din 21.11.2024: Proba de interviu se va susține la sediul Oficiului Național al Registrului Comerțului - București, Bd.Unirii 74 bl.J3B, sector 3, conform programării