ANUNŢ
privind examenul de promovare a personalului din cadrul Oficiului Naţional al Registrului
Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale în grad/treaptă profesională
imediat superioară celui/celei deţinut/deţinută
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului organizează examen de promovare în grad profesional imediat superior celui deţinut sau în treaptă profesională imediat superioară celei deţinute a personalului contractual din cadrul ONRC sediul central şi din cadrul ORCT, în data de 14 noiembrie 2024, ora 16.45.
Înscrierea candidaţilor are loc la sediul ORCT/ONRC unde aceştia îşi desfăşoară activitatea, până la data de 01 noiembrie 2024, ora 13.00.
Cererea de înscriere la examen (click aici) se depune la şeful ierarhic superior.
La cererile de înscriere la examen vor fi ataşate referatele de promovare întocmite de şeful ierarhic superior şi avizate de directorul ORCT/direcţiei ONRC, urmând a fi centralizate pe domenii de activitate şi transmise în original imediat după expirarea termenului de înscriere la DRUCRI – ONRC.
Examenul de promovare se va desfăşura la sediul Oficiului Național al Registrului Comerțului şi sediile oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale în ale căror ştate de funcţii se găsesc salariaţii nominalizaţi. Salariații din cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov vor susține proba scrisă la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Bibliografia de examen este stabilită pentru următoarele domenii de activitate:
- Juridic
a) Juridic (click aici)
b) CRI (click aici) - BPI (click aici)
- IT (click aici)
- Economic (click aici)
- Achiziții (click aici)
- DMCOA (click aici)
- DRCC (click aici)
Examenul de promovare în grade/trepte profesionale a personalului ONRC şi ORCT constă în susţinerea unei probe scrise de verificare a cunoştinţelor teoretice.
Rezultatele verificării îndeplinirii condiţiilor pentru participare la examen se vor comunica candidaţilor prin afişarea pe pagina de internet şi prin afişare la sediul fiecărui ONRC-ONRC/ORCT, până la data de 05 noiembrie 2024.
Calendar organizare examen grade/trepte profesionale
- Transmiterea documentelor de înscriere 28.10.2024 – 01.11.2024
- Afișarea rezultatelor privind îndeplinirea condițiilor: 05.11.2024
- Depunere contestații documente : 06.11.2024
- Soluționare contestații : 07.11.2024
- Proba scrisă de verificare a cunoștințelor teoretice: 14.11.2024
- Afișare rezultate la proba scrisă: 19.11.2024
- Depunere contestații la proba scrisă: 11.2024
- Soluționare contestații și afișare rezultate finale: 21.11.2024
- Emitere decizie reîncadrare salariați admiși : până la 29.11.2024
- Întocmire acte adiționale cu noua încadrare: 02.12.2024




