Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

01 Noiembrie 2024

portal

portal

 

Extras din OUG Nr. 99/2006


CAPITOLUL II: Autorizarea organizaţiilor cooperatiste de credit
SECŢIUNEA 1: Autorizarea cooperativelor de credit şi retragerea autorizaţiei

  • Art. 338: (1) Autorizarea cooperativelor de credit se realizează în condiţiile aplicabile instituţiilor de credit prevăzute în cap. II din titlul I partea I, cu excepţia art. 11 şi 17, ale căror prevederi nu se aplică la nivelul cooperativelor de credit din reţea, dacă sunt îndeplinite la nivelul reţelei cooperatiste condiţiile prevăzute la art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013
    (2) Cooperativele de credit care se constituie şi se afiliază la o casă centrală deja autorizată, pot fi autorizate de Banca Naţională a României numai pe baza acordului de afiliere acordat de casa centrală respectivă.
    (3) Cooperativele de credit care se constituie simultan cu casa centrală se autorizează în condiţiile prevăzute în Secţiunea a 2-a a prezentului capitol.

  • Art. 339: Banca Naţională a României poate stabili un nivel minim al capitalului iniţial pentru cooperativele de credit, cu aplicarea în mod corespunzător a cerinţei prevăzute la art. 93 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013

  • Art. 340: (1) Cooperativele de credit pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, activităţile prevăzute în Secţiunea 1 a Capitolului II din Titlul 1, Partea I, cu excepţia celor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c), g) pct. 1), 3) şi 4), h), j)-m), o) şi p), în condiţiile prevăzute de dispoziţiile care urmează.
    (2) Cooperativele de credit pot să atragă depozite sau alte fonduri rambursabile de la membrii acestora, precum şi de la persoane fizice, juridice ori alte entităţi, care domiciliază, au reşedinţa sau locul de muncă, respectiv au sediul social şi desfăşoară activitate, în raza teritorială de operare a cooperativei de credit.
    (3) Cooperativele de credit pot să acorde credite:
    a) membrilor acestora, cu prioritate;
    b) persoanelor fizice, persoanelor juridice ori altor entităţi fără personalitate juridică, ce domiciliază, au reşedinţa sau locul de muncă, respectiv au sediul social şi desfăşoară activitate, în raza teritorială de operare a cooperativei de credit, la un nivel care să nu poate depăşi 25% din activele cooperativei de credit.
    (4)Cooperativele de credit pot să deruleze credite, în numele şi pe contul statului, din surse puse la dispoziţie, destinate persoanelor prevăzute la alin. (3) şi/sau destinate finanţărilor unor proiecte de dezvoltare/reabilitare a activităţilor economice şi sociale din raza teritorială de operare a cooperativei de credit.

  • Art. 341: Cooperativele de credit nu pot emite obligaţiuni. Acestea se pot finanţa din împrumuturi inter-cooperatiste sau de la alte instituţii de credit, în condiţiile respectării dispoziţiilor art. 337 alin. (1) lit. i).

  • Art. 342: Banca Naţională a României poate retrage autorizaţia unei cooperative de credit, conform dispoziţiilor art. 39, şi la cererea fundamentată a casei centrale la care respectiva cooperativă de credit este afiliată, dacă aceasta constată existenţa unuia din motivele prevăzute la articolul menţionat sau cooperativa de credit se află în stare de insolvenţă, definită conform legislaţiei în materia insolvenţei instituţiilor de credit.

  • Art. 343: Deosebit de alte motive pentru încetarea valabilităţii autorizaţiei, autorizaţia unei cooperative încetează să mai producă efecte de la data la care autorizaţia casei centrale a fost retrasă sau şi-a încetat valabilitatea conform art. 40 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) lit. b) şi c).

  • Art. 344: Hotărârea Băncii Naţionale a României de retragere a autorizaţiei unei cooperative de credit se comunică în scris atât cooperativei de credit, cât şi casei centrale la care aceasta este afiliată.

SECŢIUNEA 2: Autorizarea casei centrale şi retragerea autorizaţiei

  • Art. 345: (1) Casele centrale se autorizează, în mod colectiv, împreună cu toate cooperativele de credit din reţea propuse a se constitui, în condiţiile prevăzute în Capitolul III din Titlul I, Partea I.
    (2)Banca Naţională a României acordă autorizaţie casei centrale şi cooperativelor de credit dintr-o reţea, numai dacă cerinţele prevăzute de ordonanţa de urgenţă şi de reglementările emise în aplicarea acesteia sunt îndeplinite la nivelul casei centrale şi a fiecărei cooperative de credit afiliate, precum şi la nivelul întregii reţele cooperatiste.
    (3)În aplicarea alin. (2), îndeplinirea cerinţelor prevăzute în Secţiunea 1 a Capitolului II din Titlul I, Partea I, şi în reglementările Băncii Naţionale a României emise în aplicarea acestora, trebuie să fie asigurată la nivelul casei centrale şi la nivelul întregii reţele cooperatiste, în cazul cooperativelor de credit, sunt incidente dispoziţiile art. 338 alin. (1).
    (4)Nivelul minim al capitalului agregat al unei reţele cooperatiste şi elementele care intră în calculul acestuia se stabilesc de Banca Naţională a României prin reglementări. Acest nivel nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane euro.

  • Art. 346: (1) Casele centrale pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, oricare dintre activităţile permise unei instituţii de credit, în condiţiile prevăzute în Secţiunea 1.2. a Capitolului II din Titlul I, Partea I. Activitatea se desfăşoară în principal şi cu preponderenţă în interesul cooperativelor de credit afiliate şi pentru asigurarea adecvării capitalului la riscuri şi a lichidităţii la nivelul întregii reţele.
    (2) Creditele acordate de o casă centrală persoanelor juridice, altele decât cooperativele de credit afiliate, nu pot depăşi 20% din activele casei centrale.
    (3) Casele centrale pot emite obligaţiuni în condiţiile prevăzute de lege pentru societăţile pe acţiuni.

  • Art. 347: Banca Naţională a României respinge cererea de autorizare a unei reţele cooperatiste conform dispoziţiilor art. 38, precum şi în următoarele cazuri:
    a) din evaluarea planului de activitate rezultă că reţeaua cooperatistă, în ansamblul ei, nu poate asigura realizarea obiectivelor propuse în condiţiile respectării cerinţelor cuprinse în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în reglementările aplicabile;
    b) nu sunt îndeplinite cerinţele privind nivelul minim al capitalului agregat al reţelei.

  • Art. 348: În situaţia în care, din evaluarea documentaţiei prezentate în oricare dintre etapele procesului de autorizare, se constată că numai unele dintre cooperativele de credit din reţea şi casa centrală îndeplinesc condiţiile stabilite, Banca Naţională a României poate acorda autorizaţie, numai dacă la nivelul reţelei formate din aceste organizaţiile cooperatiste de credit sunt respectate prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

  • Art. 349: În cazul retragerii autorizaţiei acordate casei centrale, dispoziţiile art. 344 se aplică în mod corespunzător.

 

Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.     ***     Vă informăm că, în perioada 25.10. - 01.11.2024, în cadrul Biroului Teritorial Mediaș, organizat în județul Sibiu, nu se vor desfășura activități de lucru cu publicul. Pentru depunerea documentelor și a cererilor de înregistrare în registrul comerțului vă puteți adresa ORCT Sibiu. E-mail: orcsb@sb.onrc.ro, transmiterecereri@sb.onrc.ro Telefon: 0269212706, 0269215664