Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

24 Noiembrie 2024

portal

portal

 

 ► Extras din Legea 265 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului:

  • Art. 75:
    (1) Documentele depuse în susţinerea cererilor de înregistrare se redactează în limba română.
    (2) Solicitanţii înregistrării sau persoanele înregistrate în registrul comerţului pot depune documentele în susţinerea cererilor de înregistrare redactate în una dintre limbile oficiale ale statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ai căror cetăţeni sunt, însoţite de traduceri în limba română, realizate de un traducător autorizat.
    (3) La cerere, se poate asigura şi publicitatea înscrisurilor traduse în una dintre limbile oficiale ale statelor membre ale Uniunii Europene, documentele fiind depuse în traducere realizată de un traducător autorizat.
    (4) Înscrisurile traduse într-o limbă străină se vor redacta fie pe două coloane, cuprinzând în prima coloană textul în limba română, iar în cea de-a doua textul în limba străină, fie în mod succesiv, mai întâi textul în limba română, continuându-se cu textul în limba străină.
    (5) În caz de neconcordanţă între actele şi informaţiile publicate în limba română şi traducerea publicată voluntar, aceasta din urmă nu este opozabilă terţilor; cu toate acestea, terţii se pot prevala de traducerea publicată voluntar, cu excepţia cazului în care societatea dovedeşte că ei au avut cunoştinţă de versiunea care făcea obiectul publicităţii obligatorii.
    (6) Oficiile registrului comerţului asigură accesul şi la copiile actelor prevăzute la alin. (3) în aceleaşi condiţii ca şi la actele în limba română.
  • Art. 76:
    (1) Înscrisurile depuse în susţinerea cererii de înregistrare care fac parte din categoria actelor oficiale se prezintă la oficiul registrului comerţului astfel:
    a) în formă originală - pentru statele cu care România a încheiat convenţii ce includ dispoziţii referitoare la înlăturarea cerinţei supralegalizării şi a oricărei alte formalităţi similare;
    b) în formă originală - pentru statele în privinţa actelor cărora reglementările Uniunii Europene le prevăd această formă;
    c) în forma originală conţinând apostila - pentru statele părţi ale Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare, cu excepţia statelor prevăzute la lit. a) şi b);
    d) în forma originală, conţinând dovada supralegalizării - pentru statele care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-c).
    (2) Înscrisurile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie însoţite de traducerea în limba română legalizată, în original, sau în format electronic, transmisă de notarul public, în condiţiile art. 84 alin. (2), prin mijloace electronice cu semnătură electronică calificată.

 

Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.