Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

24 Noiembrie 2024

portal

portal

 

Extras din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului

  • Art. 79: (1) Cererea de înmatriculare în registrul comerţului a unei persoane juridice se semnează de reprezentantul legal al acesteia sau de împuternicitul acestuia cu procură specială sau generală autentică sau de avocat, în baza unei împuterniciri avocaţiale, ori de către oricare asociat, acţionar sau membru.
    (2) Cererea de înregistrare a sucursalei unei persoane juridice cu sediul în România sau în străinătate se semnează de reprezentantul persoanei juridice care se ocupă nemijlocit de activităţile sucursalei, personal sau prin împuternicit.

  • Art. 81: (1) Cererea de înregistrare de menţiuni în registrul comerţului sau, după caz, alte cereri se semnează în cazul persoanei juridice de reprezentantul legal al acesteia sau de împuternicitul acestuia cu procură specială/generală autentică sau de avocat, cu împuternicire avocaţială.
    (3) Cererea de înregistrare de menţiuni sau, după caz, alte cereri privind o sucursală a unei persoane juridice cu sediul în România sau în străinătate se semnează de reprezentantul persoanei juridice care se ocupă nemijlocit de activităţile sucursalei, personal sau prin împuternicit cu procură specială/generală autentică, sau de avocat, cu împuternicire avocaţială. 

  • Art. 84: (1) Cererea de înregistrare (semnată olograf sau semnătură electronică calificată), însoţită de documentele necesare înregistrării, se depune la ghişeu sau prin transmitere prin servicii de poştă/curierat sau prin mijloace electronice la oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială este situat sediul social al acestora de către persoanele menţionate la art. 79-81 din Legea nr. 265/2022, personal sau prin împuternicit.

  • Art. 86: Solicitanţii înregistrării şi, după caz, reprezentanţii legali/împuterniciţii acestora răspund, potrivit legii, pentru legalitatea, autenticitatea, exactitatea datelor cuprinse în cererile de înregistrare şi în documentele depuse de aceştia în susţinere. 

  • Art. 3: În sensul Legii nr. 265/2022, termenii de mai jos au următoarele semnificații:
    • d) solicitant - profesionistul, în sensul art. 3 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoană fizică sau juridică supusă obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului sau persoana interesată să înregistreze un act sau fapt în registrul comerţului sau în alte registre ţinute de ONRC, precum şi, după caz, persoana care solicită prestarea unui serviciu de către ONRC sau de către oficiile registrului comerţului;
    • e) împuternicit - consilierul juridic salariat al persoanei juridice, persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale, avocatul împuternicit cu împuternicire avocaţială, persoana împuternicită cu procură specială sau generală, în formă autentică, să semneze şi/sau să depună cereri în numele persoanei fizice sau juridice, alte persoane fizice salariate ale persoanei juridice, persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau întreprinderii familiale, împuternicite pentru depunerea de cereri sau pentru ridicarea de documente la/de la registrul comerţului;
    • f) reprezentantul legal - persoana care, potrivit legii, în calitate de organ sau de membru al unui organ, reprezintă profesionistul persoană juridică în raporturile cu terţii şi în justiţie, respectiv reprezentantul persoanei juridice care se ocupă nemijlocit de activităţile sucursalei, precum şi reprezentantul întreprinderii familiale, care, în una dintre aceste calităţi, este înregistrat în registrul comerţului

 

Programul de lucru cu publicul la ghișeu se desfășoară de luni până vineri între orele 09:00-13:00.