Ministerul Justiției
Oficiul Național al Registrului Comerțului

03 Decembrie 2024

portal

portal

 

  • Art. 72 alin.(3) din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului:
    (3) La cererea de înmatriculare se ataşează şi dovada autorizaţiilor sau avizelor eliberate de autorităţile competente ca o condiţie prealabilă înmatriculării în registrul comerţului, când emiterea unor astfel de autorizaţii sau avize este prevăzută de lege. În cazul în care autorizaţiile sau avizele sunt eliberate de instituţii publice ori de organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, ONRC solicită acestora transmiterea copiilor autorizaţiilor sau avizelor în format electronic.*

 

*NOTĂ:

În situația în care solicitantul nu a depus copii de pe autorizațiile sau avizele eliberate de instituții publice ori de organe de specialitate ale administrației publice centrale, ce sunt necesare în procesul de înregistrare în registrul comerțului, oficiul registrului comerțului solicită emitenților în cauză (indicați de solicitant) să transmită copii de pe acestea în format electronic cu semnătură electronică ce atestă conformitatea.

Dacă acestea nu se primesc până la termenul de soluționare a cererii de înregistrare, se va acorda termen de amânare.

Oficiul registrului comerțului informează solicitanții în cauză asupra faptului că, în situația în care documentele respective nu se transmit de către emitenți până în ziua termenului de soluționare,  se va acorda termen de amânare, după caz, existând și ipoteza respingerii cererii de înregistrare, în situația în care documentele nu au fost transmise nici până în ziua termenului de amânare.

► Liste orientative activități sub condiție

În atenția candidaților admiși la proba scrisă din 21.11.2024: Proba de interviu se va susține la sediul Oficiului Național al Registrului Comerțului - București, Bd.Unirii 74 bl.J3B, sector 3, conform programării