- Cooperativa agricolă se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pe baza actului constitutiv încheiat sub semnătură privată şi atestat de avocat, care cuprinde decizia de asociere, lista membrilor fondatori, cu valoarea părţilor sociale subscrise de fiecare, însoţit de statut (art. 10 din Legea cooperației agricole nr. 566/2004).
- Actul constitutiv al cooperativei agricole va cuprinde în mod obligatoriu, elementele prevăzute la art. 11 alin.(1) din Legea nr. 566/2004:
- denumirea și sediul;
- tipul şi gradul cooperativei agricole;
- lista cu numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul, codul numeric personal, cetăţenia persoanelor fizice, membrii fondatori, denumirea, numărul din registrul comerţului şi sediul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor juridice membri cooperatori.
- Actul constitutiv și statutul cooperativei agricole se semnează de membrii fondatori (art. 13 din Legea cooperației agricole nr. 566/2004).
- Art. 61 din Legea nr. 31/1990: Prin semnarea actului constitutiv, fondatorii îşi asumă răspunderea pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art.16 alin.(4) din Legea nr. 566/2004, în actul constitutiv fiind prevăzută o clauză în acest sens.
- Art. 16 alin.(4) din Legea nr. 566/2004: (4)Nu pot fi membri fondatori sau membri în organele de conducere persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare sau pentru infracţiunile prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- Art. 16 din Legea 566/2004: (1) Semnatarii actului constitutiv al cooperativei agricole sunt membri fondatori.
(2) Calitatea de membru cooperator se dobândeşte prin semnarea actului constitutiv, pentru membrii fondatori, sau pe baza unei cereri de aderare şi cu declararea expresă a recunoaşterii actului constitutiv, avizată de consiliul de administraţie şi aprobată de adunarea generală, pentru solicitanţii de după înfiinţarea cooperativei agricole.
(3) Poate fi membru cooperator al unei cooperative agricole orice persoană fizică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, sau persoană juridică, care:
a) are capacitatea deplină de exerciţiu, respectiv este legal constituită;
b) împărtăşeşte scopul comun;
c) face o cerere de aderare, cu excepţia membrilor fondatori;
d) subscrie şi plăteşte numărul de părţi sociale prevăzut în actul constitutiv;
e) se angajează să respecte prevederile legale şi actul constitutiv al cooperativei agricole;
f) îndeplineşte orice alte condiţii prevăzute de actul constitutiv;
g) la data înscrierii în cooperativa agricolă, fiecare membru trebuie să verse cel puţin 30 % din valoarea capitalului subscris, iar diferenţa se va vărsa în termen de 12 luni de la data înscrierii.
(4) Nu pot fi membri fondatori sau membri în organele de conducere persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare sau pentru infracţiunile prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Drepturile şi obligaţiile membrilor cooperatori faţă de cooperativa agricolă se stabilesc prin statut, care trebuie să conţină obligatoriu dispoziţii privitoare la:
a) participarea membrilor cooperatori la adunările generale ale cooperativei agricole;
b) dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere sau în calitatea de cenzor al cooperativei agricole;
c) participarea la distribuirea profitului net;
d) participarea membrilor cooperatori la activitatea cooperativei agricole;
e) dreptul la informaţii privind activităţile cooperativei agricole;
f) dreptul de a se retrage din cooperativa agricolă;
g) dreptul de a beneficia de facilităţi şi servicii de la cooperativa agricolă.
Dispoziții privind declararea beneficiarului real:
Potrivit art. 56 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare:
(1) Persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului depun la înmatriculare şi ori de câte ori intervine o modificare o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor.
(13) Suplimentar faţă de obligaţia prevăzută la alin. (1) persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului, care au în structura acţionariatului entităţi înmatriculate/înregistrate şi/sau care au sediul fiscal în jurisdicţii necooperante din punct de vedere fiscal şi/sau în jurisdicţii cu grad înalt de risc de spălare a banilor şi/sau de finanţare a terorismului şi/sau în jurisdicţii aflate sub monitorizarea organismelor internaţionale relevante, pentru risc de spălare a banilor/finanţare a terorismului, depun anual o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor, în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale.
*) Termenul de depunere a declaraţiei privind beneficiarul real, prevăzută la art. 56 alin. (13), este de 90 de zile de la încetarea stării de alertă
(7) Obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită şi prin includerea, la înmatriculare, în actul constitutiv, a datelor de identificare ale beneficiarilor reali şi a modalităţilor în care se exercită controlul asupra persoanei juridice. Modificarea ulterioară a datelor de identificare ale beneficiarilor reali nu instituie obligaţia întocmirii unui act modificator la actul constitutiv, declararea acestora îndeplinindu-se în condiţiile alin. (1).
OUG Nr. 123/2022 privind modificarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906/14.09.2022):
Art. II
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale şi societăţile deţinute integral sau majoritar de stat depun la înmatriculare şi ori de câte ori intervine o modificare o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor.
Art. III
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale şi societăţile deţinute integral sau majoritar de stat, înmatriculate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, depun o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor.
NOTA:
- În cazul în care, la înmatriculare, în actul constitutiv sunt incluse și datele de identificare a beneficiarului/beneficiarilor real/reali și modalitatea de exercitare a controlului, nu mai este necesară depunerea declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali.
- Dacă, după înmatriculare, persoana juridică solicită doar modificarea datelor de identificare a beneficiarilor reali și a modalității de exercitare a controlului, nu va depune un act modificator al actului constitutiv, ci va depune doar declarația pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali.
- În situația în care, persoana juridică solicită înregistrarea în registrul comerțului a modificării actului constitutiv, care implică, pe lângă alte modificări și modificarea datelor de identificare a beneficiarului/beneficiarilor real/reali (ex: transmiterea părților de interes si a părților sociale, schimbarea membrilor organelor de conducere și de control etc.), nu are obligația să insereze în actul modificator la actul constitutiv noile date de identificare privind beneficiarul/beneficiarii real/reali (numele, prenumele, data şi locul naşterii, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, cetățenia, domiciliul sau reşedinţa). În această situație, datele de identificare se vor înregistra din declarația pe proprie răspundere dată de reprezentantul legal al persoanei juridice, ce va fi depusă în susținerea cererii de înregistrare.
Prin urmare, inserarea în actul modificator la actul constitutiv a datelor de identificare privind beneficiarul/beneficiarii real/reali este o opțiune a profesionistului, acesta având obligația de a declara beneficiarul/beneficiarii real/reali prin depunerea declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali, astfel cum prevede Legea nr. 129/2019.Chiar și în cazul în care, în actul modificator al actului constitutiv, persoana juridică a inserat toate datele de identificare necesare înregistrării beneficiarului/beneficiarilor real/reali în Registrul beneficiarilor reali, este necesară depunerea declarației pe proprie răspundere a reprezentantului legal cu privire la declararea beneficiarului/beneficiarilor real/reali ai profesionistului.
În situația în care, se depune act constitutiv actualizat odată cu depunerea declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali (actualizare/modificare date), acesta va face obiectul înregistrării în registrul comerțului, independent de înscrierea noii declarații în Registrul Beneficiarilor Reali. Actul constitutiv actualizat în condițiile mai sus menționate se poate depune și ulterior înscrierii declarației pe proprie răspundere privind beneficiarul/beneficiarii real/reali (actualizare/modificare date), caz în care datele din actul constitutiv actualizat, referitoare la beneficiarii reali, trebuie să concorde cu noile date înscrise în Registrul Beneficiarilor Reali.